10 fotografi ai naturii despre care ar trebui să ştim

Studiul fotografiei e important. Istoria e importantă. E un instrument la îndemână pentru oricine crede cu adevărat în ceea ce face. L-am lăsat pe dinafară în ultimul articol, dar în urma unor discuţii, am zis că ar fi util pentru toată lumea să ştim cui datorăm o infimă parte din munca noastră. Aşa că am făcut o listă scurtă cu fotografi de la care am învăţat de-a lungul timpului, privindu-le lucrările şi citindu-le scrierile, şi care au lăsat (lasă încă) o moştenire importantă pentru fotografia de natură aşa cum o ştim astăzi. Pe mulţi îi cunoaşteţi cu siguranţă, dar aducerea aminte nu a făcut rău nimănui. Lista nu-i nicidecum completă, pe unii cu siguranţă nu-i ştiu, iar alţii au avut poate un impact mai redus asupra mea. Aşa că trataţi-o ca pe o broşură care sper să vă îndemne la descoperiri proprii din istoria fotografiei.

Eliot Porter este unul din părinţii fotografiei color. A fotografiat subiecte diverse, însă este cel mai bine cunoscut pentru peisajele sale intime, lucrări care explorează lumea ascunsă a naturii, şi pentru fotografierea păsărilor, pentru care îşi construia locuri de pândă în copaci. A fost prieten cu Ansel Adams şi Alfred Stieglitz, care l-au încurajat să-şi urmeze pasiunea. Fotografiile lui au avut şi o influenţă puternică asupra eforturilor de protejare a naturii, în special datorită publicării cărţii In Wildness is the Preservation of the World.

Galen Rowell a inspirat o generaţie întreagă de fotografi prin imaginile şi proiectele lui. Alpinist cu multe premiere la activ, Galen a fotografiat și a scris despre expediţiile la care a luat parte în reviste ca National Geographic. A avut o rubrică permanentă în revista Outdoor Photographer (textele sunt pe site) şi a scris multe cărţi, cea mai cunoscută fiind Mountain Light, sursă de inspiraţie pentru fotografi ca Bruce Percy sau Marc Adamus. A fost prieten bun cu Jimmy Chin care, la prima lor întâlnire, l-a aşteptat 5 zile pentru a-i cere sfaturi despre o expediţie pe care o pregătea. Jimmy a spus despre el: “… he had already far overstepped the amount of life experiences for one person in lifetime“. A murit în 2002, în urma unui accident aviatic.

John Blackemore este considerat unul din cei mai importanţi fotografici britanici. Lucrările sale sunt o explorare a laturii intime şi restrânse a lumii naturale. A fotografiat multă vreme lalele în diferite aranjamente şi ipostaze. Găsisem mai demult un site pe care erau grupate mai multe lucrări de-ale lui, dar l-am rătăcit. Sper să vizitez o expoziţie cândva. A predat un curs de fotografie la Universitatea din Derby unde a inspirat numeroşi fotografi. Are şase cărţi publicate.

Michael Kenna se distinge printr-o abordare meditativă şi minimalistă a peisajului, fotografiind exclusiv alb-negru. Alegerea imaginilor monocrome este argumentată foarte frumos de următoarea afirmaţie: “It is quieter than color“. A vizitat de nenumărate ori Japonia pentru care are o fascinaţie aparte. Sursă de inspiraţie pentru mulţi şi singurul fotograf activ din această listă (probabil şi Blackemore mai fotografiază).

Edward Weston este considerat unul din cei mai influenţi fotografi americani. Cunoscut în special pentru natură moartă şi pentru nuduri, ambele subiecte fiind tratate cu multă sensibilitate, Weston a fotografiat cu aceeaşi pasiune şi natura. “I am not trying to express myself through photography, impose my personality upon nature (any manifestation of life) but without prejudice nor falsification to become identified with nature”. O parte din urmaşii săi au luat calea fotografiei, însă Brett Weston este poate cel mai fin observator al naturii dintre toţi.

Wynn Bullock a fotografiat atât alb-negru, cât şi color, având o fascinaţie aparte pentru lumină (Light Abstraction, 1939, chiar dacă nu-i o imagine de natură, reprezintă un studiu extraordinar al luminii). Întâlnirea cu Edward Weston a avut un impact important în evoluţia sa. Despre fotografierea naturii spune: “What I prefer is to trace the hidden roots of humanity deeply embedded in nature”.

Minor White a căutat, ca mai toți din listă de altfel, să treacă dincolo de aspectul descriptiv al subiectelor fotografiate, lucru explicat în eseul său bine-cunoscut “Equivalence: The Perennial Trend“. A fost co-fondator şi editor al revistei Aperture. “One should not only photograph things for what they are but for what else they are” e o treabă mai greu de realizat decât pare.

Vittorio Sella a fotografiat majoritatea lanţurilor muntoase din lume, adesea în premieră. A realizat, tot în premieră, ascensiuni de iarnă ale vârfurilor Matterhorn şi Monte Rosa. Ansel Adams a fost foarte impresionat de lucrările lui. Una peste alta, Sella a fost un pionier. Am stat mai demult, timp de-o săptămână, la refugiul din Gran Paradiso care-i poartă numele şi-a fost tare frumos. Am avut mai mereu imaginile lui în minte.

Bradford Washburn a urcat, a fotografiat şi a cartografiat munţii. Imaginile sale făcute din avion au fost folosite pentru găsirea celor mai bune rute în cadrul ascensiunilor, dar au şi o puternică valoare artistică. La 89 de ani a organizat o expediţie pentru măsurarea exactă a vârfului Everest, care are de fapt 8.850 de metri.

Philip Hyde a fotografiat atât alb-negru, cât şi color, imaginile sale având un rol important în protecţia mediului. Cărţile editate de-a lungul timpului la Clubul Sierra, una din cele mai vechi organizaţii de mediu, pentru care Hyde a fotografiat, au adus în atenţia publicului importanţa existenţei zonelor naturale protejate.